Doi profesori de la UPIT, reținuți pentru mită: 700 de lei pentru un examen!

Generale

Scandal la Centrul Universitar Pitești, parte a Politehnicii București, după ce doi profesori universitari au fost reținuți de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș într-un dosar care vizează presupuse fapte de luare de mită pentru promovarea unor examene.

Printre cei reținuți se află profesorul Alin Gheorghiță Mazăre, tatăl cunoscutului olimpic la matematică Emanuel Mazăre. Cel de-al doilea profesor vizat este Gheorghe Șerban. Potrivit anchetatorilor, cei doi au fost reținuți pe 9 septembrie, pentru 24 de ore.

Procurorii susțin că, în luna august, Alin Mazăre ar fi pretins și primit 700 de lei de la un student, chiar în incinta Centrului Universitar Pitești, în schimbul promovării, în condiții nelegale, a unui examen.

Ancheta vizează și alte presupuse plăți. Potrivit procurorilor, Mazăre ar fi primit, în mai multe rânduri, bani de la opt studenți, sumele fiind de 200 de lei și 250 de euro, pentru promovarea unor examene la disciplinele predate de Gheorghe Șerban. Banii ar fi ajuns ulterior la acesta.

În cadrul anchetei au avut loc și percheziții.

Cei doi profesori beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar reținerea nu reprezintă o condamnare. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și administrarea probelor din dosar.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *