Muzeul Județean Argeș a găzduit vernisajul celei de-a III-a ediții a Salonului Argeșean de Arte Vizuale, eveniment care aduce în atenția publicului creațiile a 20 de artiști. Expoziția reunește lucrări de pictură, grafică, sculptură și alte forme de expresie vizuală, oferind o imagine asupra diversității artei contemporane argeșene. Invitatul special al acestei ediții este artistul Gheorghe Dican.

La vernisaj a participat și vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, care a subliniat importanța sprijinului acordat culturii și artiștilor locali.

„Argeșul este unul dintre județele din regiune care investește cel mai mult în cultură, pentru că avem artiști valoroși și instituții care merită susținute”, a transmis Adrian Dumitru Bughiu.
O noutate a acestei ediții este faptul că expoziția va fi găzduită și în județul Vâlcea, în cadrul unui proiect cofinanțat de Consiliul Județean Argeș. Expoziția este curatoriată de Daniel Preduț și Ruxandra Ciobanu, iar criticul expoziției este Lavinia Vieru.
