Consiliul Județean Argeș a finalizat și recepționat proiectul de reabilitare, supraetajare și extindere a Unității de Asistență Medico-Socială (UAMS) Dedulești. În urma investiției în valoare de 6,3 milioane de lei, finanțată integral din bugetul județean, capacitatea instituției a crescut cu 30 de locuri.
Unitatea oferă îngrijiri zilnice persoanelor vârstnice, celor cu dizabilități sau bolnavilor cronici. Măsura extinderii a fost luată pentru a răspunde solicitărilor tot mai numeroase, în condițiile în care cele 35 de locuri existente anterior deveniseră insuficiente.
Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, prezent la recepție, a subliniat că investiția reprezintă un sprijin concret pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile ale județului. La rândul său, directorul UAMS Dedulești, Dragoș Panțeru, a precizat că noile spații create vor permite preluarea rapidă a cazurilor aflate pe listele de așteptare.
