Bilanț de weekend la ISU Argeș: peste 200 de intervenții, un accident mortal și incendii de vegetație pe mii de metri pătrați

Generale

Pompierii argeșeni au gestionat 207 situații de urgență în perioada 31 iulie – 3 august. Weekendul a fost marcat de intervenții la accidente rutiere, incendii de vegetație și cazuri medicale de urgență.

Un mort și 13 răniți în accidentul cu Plan Roșu de la Câmpulung

Cea mai gravă situație a avut loc pe 31 iulie, la Câmpulung, unde un microbuz a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un copac. Pentru salvarea victimelor s-a activat Planul Roșu de Intervenție, la fața locului acționând 11 echipaje ISU și șase echipaje ale Ambulanței.

Din cele 14 persoane aflate în vehicul (adulți și copii), două au rămas încarcerate. Din păcate, pentru una dintre ele — un bărbat aflat în stare de inconștiență — manevrele de resuscitare nu au avut succes, fiind declarat decesul. Celelalte 13 persoane conștiente au fost preluat de echipajele medicale și transportate la spitalele din Câmpulung și Pitești.

În total, în tot sfârșitul de săptămână, salvatorii au intervenit la 6 accidente rutiere (în Câmpulung, Morărești, Băbana, Vulturești, Rucăr și Albeștii de Argeș), soldate cu 16 victime, dintre care 15 au fost spitalizate.

Mii de metri pătrați mistuiți de flăcări

Pompierii au acționat și pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată, miriște și deșeuri la Ștefănești, Mozăceni și Suseni, flăcările afectând peste 10.250 de metri pătrați.

De asemenea, la Topoloveni (comuna Leordeni), o locuință a fost salvată din cale pârjolului după ce acoperișul a luat foc de la un cablu electric defect, iar la Pitești, pe strada Nicolae Crețulescu, pompierii au intervenit într-un apartament unde o oală uitată pe foc a umplut bucătăria de fum.

Urși semnalați în trei localități și peste 160 de intervenții SMURD

Prezența urșilor a impus transmiterea de mesaje Ro-Alert și deplasarea echipajelor de intervenție în comunele Arefu, Lerești și Cotmeana.

Din totalul celor 207 misiuni de weekend, 168 au fost intervenții SMURD pentru acordarea primului ajutor medical de urgență.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *