Vești importante pentru sistemul medical argeșean. La Ștefănești au început lucrările pentru construirea primelor locuințe de serviciu destinate cadrelor medicale care aleg să profeseze în spitalele din județ. Proiectul, așteptat de autorități încă din anul 2016, are ca scop atragerea și păstrarea specialiștilor în sănătate și oferirea unor condiții mai bune celor care lucrează în spitalele argeșene.
Consiliul Județean Argeș a demarat investiția pentru realizarea unui ansamblu format din 24 de locuințe de serviciu. Complexul va include 9 apartamente cu două camere și 15 garsoniere, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 18 luni.
Valoarea finanțării acordate prin Agenția Națională pentru Locuințe se ridică la aproximativ 6,8 milioane de lei, iar Consiliul Județean Argeș va contribui cu încă aproximativ 3 milioane de lei pentru realizarea utilităților necesare.
Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, spune că investiția reprezintă un pas important pentru îmbunătățirea condițiilor oferite medicilor care aleg să lucreze în județ. Primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, consideră că proiectul va avea beneficii atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți.
Deputatul Remus Mihalcea a precizat că este primul proiect de acest tip destinat medicilor din Argeș și unul dintre demersurile care pot contribui la reducerea deficitului de personal din spitalele județului.
