Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au desfășurat o serie de acțiuni ample pe drumurile din județ pentru combaterea principalelor cauze ale accidentelor de circulație, cu accent pe viteza excesivă și conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
În cadrul filtrelor organizate, oamenii legii au efectuat 356 de testări cu etilotestul și aparatele drugtest. În urma abaterilor descoperite la nivelul întregului județ, polițiștii au aplicat 458 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală depășește 120.000 de lei.
Ca măsuri complementare, au fost reținute 22 de permise de conducere și au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare. Dintre amenzile acordate, 79 au fost pentru depășirea vitezei legale, iar în 7 dintre cazuri șoferii au rămas fără permis după ce au rulat cu mai mult de 50 km/h peste limita admisă.
