Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Pitești, a demonstrat că libertatea nu îi priește. La scurt timp după ce a fost liberat din penitenciar, acesta a călcat din nou strâmb și a fost reținut, iar ulterior arestat preventiv, după ce a jefuit o mașină lăsată neasigurată în parcarea unui lăcaș de cult din Curtea de Argeș.
Fapta s-a petrecut în seara zilei de 8 iulie 2026, în jurul orei 22:30. Profitând de neatenția proprietarului, individul a pătruns în interiorul autoturismului și a sustras un portofel în care se aflau 300 de lei și mai multe documente personale.
Prins de polițiști și trimis înapoi în spatele gratiilor
Munca de cercetare a dat rapid roade. Pe 11 iulie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Curtea de Argeș, cu sprijinul colegilor de la Ordine Publică și al polițiștilor Secției de Poliție Rurală Domnești, l-au identificat și localizat pe suspect. Acesta a fost săltat și condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere.
După administrarea probatoriului, piteșteanul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Ieri, 12 iulie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș l-au prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au încuviințat solicitarea și au dispus emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională a bărbatului și pentru a verifica dacă acesta a mai comis și alte fapte similare în zonă.
