Momente de groază în comuna Lerești, în zona Barajului Voina, unde un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost atacat și mușcat de un urs. Incidentul a alertat imediat autoritățile, la fața locului fiind trimis de urgență un echipaj SMURD de prim ajutor calificat.
La sosirea paramedicilor, victima era conștientă și cooperantă, însă prezenta răni serioase. Animalul sălbatic l-a mușcat în zona membrului inferior, provocându-i plăgi la nivelul pulpei și al coapsei. După ce a primit primele îngrijiri medicale la fața locului, bărbatul a fost transportat de urgență la spitalul din municipiul Câmpulung pentru investigații și tratament de specialitate.
La misiune au participat și celelalte instituții cu atribuții în gestionarea unor astfel de situații, care au intervenit pentru a securiza zona și a îndepărta pericolul.
În acest context, autoritățile transmit un set de recomandări stricte pentru populație în vederea evitării unor incidente similare:
- Evitați zona unde a fost semnalat animalul și rămâneți în locuințe;
- Păstrați distanța față de urs, nu îl hrăniți și nu încercați sub nicio formă să vă fotografiați cu acesta;
- Protejați animalele din gospodărie fără a vă expune unui pericol direct.
