Piteștiul rămâne parțial fără curent! Distribuție Oltenia oprește energia electrică în mai multe cartiere și bulevarde majore

Generale

Distribuție Oltenia anunță o serie de întreruperi programate în furnizarea energiei electrice în municipiul Pitești, în perioada 16 – 19 iunie 2026. Sistările sunt necesare pentru execuția unor lucrări de modernizare și întreținere a rețelei, cu scopul de a crește siguranța în alimentare.

Municipalitatea precizează că serviciul de furnizare nu se află în subordinea primăriei, informarea având un scop strict preventiv pentru consumatorii casnici și agenții economici vizați. În toate zonele afectate, curentul va fi oprit în intervalul orar 09:00 – 17:00, după următorul calendar:

  • Marți, 16 iunie: Cartierul Prundu (blocurile B2A, B32, B33, B8, D1), Bulevardul Nicolae Bălcescu și străzile Plopilor și Vasile Veselovschi (blocurile S1, S1A, S2, S3, S3A), precum și cartierul Craiovei (blocurile 23, 24, 25, 26, 30, 31).
  • Miercuri, 17 iunie: Străzile I.C. Brătianu și Constantin Brâncoveanu, fiind afectate blocurile B, B1, B1-B2, B3, B4 și toate spațiile comerciale de la parterul acestora.
  • Joi, 18 iunie: Străzile Dumbravei, Negru Vodă și Republicii, respectiv străzile Smeurei, Zorilor și Teilor (cu blocurile PS3, PS4 și PS2007).
  • Vineri, 19 iunie: Bulevardele Republicii și Frații Golești, unde vor rămâne fără energie blocurile 2, 3, 29, 31, 194, 206, 208, 210, 212, 214, 2PP, 29D, clădirea EVA Tower și sediul central al Poștei Române.

Compania de distribuție avertizează populația că intervenția persoanelor neautorizate asupra posturilor de transformare sau a stâlpilor de susținere constituie un pericol iminent de electrocutare.

Deficiențele pot fi semnalate non-stop la numărul gratuit 0800 500 000 sau la numerele cu tarif normal 0251 408 006 / 007 / 008. Piteștenii pot raporta automat o avarie în doar 20 de secunde, prin dispeceratul vocal, introducand numărul de telefon și codul locului de consum (cel care începe cu 005 pe factura de energie).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *