La început de februarie multă lume a fost surprinsă la auzul veştii că David Lazar a plecat de la FC Argeş. Portarul a fost oferit ca monedă de schimb pentru Căbuz, portarul celor de la Hermannstadt. În acea perioadă s-a vorbit despre faptul că Lazar a plecat la Sibiu pentru că aşa şi-a dorit pentru a putea fi aproape de familie. Numai că portarul a făcut acum lumină în acest caz şi a anunţat că nu şi-a dorit plecarea de la FC Argeş.
“Dragi suporteri,
Consider că este important să clarific motivele plecării mele de la FC Argeș, din respect pentru toți cei care m-au susținut.
Decizia transferului nu a fost una pe care mi-am dorit-o. Conducerea clubului și-a stabilit o strategie diferită pentru postul de portar, orientată către aducerea unui alt jucător pe termen mediu și lung. În acest context, a apărut oportunitatea unui schimb de portari între FC Argeș și FC Hermannstadt, iar opțiunile mele au fost foarte limitate, fiind practic pus în situația de a accepta acest transfer.
Chiar dacă plecarea nu s-a produs în condițiile pe care mi le-aș fi dorit, am plecat cu respect și recunoștință pentru toți cei care au fost alături de mine. Le mulțumesc sincer suporterilor FC Argeș pentru susținerea, aprecierea și încrederea oferite de-a lungul timpului. Momentele petrecute alături de voi vor rămâne mereu speciale pentru mine.
De asemenea, vreau să le mulțumesc și suporterilor sibieni, pentru susținerea și căldura cu care m-au primit încă din prima zi. Le doresc mult succes și sper ca Sibiul să revină cât mai curând în Superligă, acolo unde îi este locul.
Vă mulțumesc tuturor și vă doresc numai bine!”, a punctat David Lazar.
