Un accident rutier care se putea solda cu urmări extrem de grave a avut loc în această dimineață, 3 iunie 2026, pe strada Negru Vodă din municipiul Câmpulung. Din primele informații, șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit violent într-un panou de distribuție a gazelor naturale.
La fața locului au fost mobilizate de urgență două echipaje de intervenție ale pompierilor militari, fiind solicitat și sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Argeș. Cadrele medicale au preluat o persoană rănită în urma impactului, i-au acordat primele îngrijiri la locul evenimentului și au transportat-o la spital pentru investigații medicale amănunțite.
Având în vedere riscul major de explozie provocat de avarierea instalației de gaz, la fața locului a fost solicitată de urgență și o echipă operativă a societății Distrigaz. Specialiștii au efectuat măsurători specifice în zonă, stabilind, din fericire, că nu au fost înregistrate scurgeri de gaze în atmosferă, pericolul fiind îndepărtat.
Pompierii argeșeni au rămas în zonă pentru a asigura măsurile de prevenire a incendiilor până la înlăturarea completă a oricărui risc și tractarea autoturismului avariat. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate dinamica accidentului.
