Pitești – Cel mai modern sector de carne și pește, deschis oficial!

Generale

Locuitorii din Pitești beneficiază de o investiție importantă în infrastructura comercială a orașului. Ieri, 1 aprilie 2026, a fost inaugurat oficial cel mai modern sector de carne și pește din cadrul Piața Centrală – Piața Calea București (Ceair).

Proiectul a vizat transformarea completă a unui spațiu învechit într-o hală modernă, adaptată standardelor actuale de siguranță alimentară și confort, atât pentru comercianți, cât și pentru clienți.

Investiția, în valoare de 1.061.700 lei fără TVA, a fost realizată de SALPITFLOR GREEN S.A. și a inclus lucrări ample de modernizare: refacerea pardoselilor cu granit rezistent, finisaje interioare noi, precum și modernizarea instalațiilor electrice și a rețelelor de canalizare.

Noua hală este dotată cu vitrine frigorifice moderne din inox, camere frigorifice și spații de lucru bine organizate, oferind condiții optime de igienă și funcționalitate. Fluxurile au fost regândite pentru eficiență și siguranță în exploatare, iar materialele folosite sunt durabile și ușor de întreținut.

Construcția respectă toate normele tehnice și sanitare în vigoare, fiind proiectată pentru utilizare intensivă, în condiții de maximă siguranță.

Prin această investiție, administrația locală contribuie la creșterea calității comerțului alimentar din Pitești și la îmbunătățirea experienței de cumpărare pentru cetățeni, aducând un spațiu tradițional la standarde moderne.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *