Polițiștii din județul Argeș desfășoară cercetări într-un dosar penal deschis pentru infracțiunea de amenințare, în urma unui incident grav petrecut în seara zilei de 31 ianuarie, în comuna Stolnici. Sesizarea a fost făcută în jurul orei 21:00, prin apel la numărul unic de urgență 112, de către o femeie care a reclamat faptul că mai multe rude ale sale ar fi fost amenințate cu o sabie.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, care au identificat un tânăr de 18 ani, din Stolnici. Din verificările efectuate a reieșit că, în jurul orei 20:45, acesta s-ar fi întâlnit, în zona Căminului Cultural din localitate, cu doi bărbați de 23 și 25 de ani. Pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul de 25 de ani, din comuna Pătroaia, județul Dâmbovița, l-ar fi amenințat cu moartea, având asupra sa o sabie, fapt care i-ar fi provocat o stare de temere.
Ulterior, tânărul de 18 ani s-a deplasat la domiciliul unor rude, fiind urmat de cei doi bărbați, care ar fi adresat amenințări cu moartea tuturor celor trei persoane aflate în locuință.
Victimele au fost informate cu privire la posibilitatea solicitării unui ordin de protecție, însă două dintre acestea au refuzat completarea formularului de evaluare a riscului. În cazul celei de-a treia persoane, evaluarea a indicat că nu există risc iminent.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 25 de ani, acesta urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, cu respectarea prezumției de nevinovăție.
