Un mesaj ferm împotriva corupției a ajuns astăzi și la Pitești. Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Argeș au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității, în cadrul campaniei naționale „E timpul să nu mai dăm și noi ceva”. Evenimentul a avut loc în stația CFR Pitești Călători și a implicat călători, polițiști și jandarmi.
