Investiție de peste 10 milioane de lei! Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” a fost modernizată

Generale

Primăria Municipiului Pitești a recepționat astăzi, 27 august 2025, lucrările de reabilitare energetică la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi”. Aceasta este a șasea unitate de învățământ modernizată prin PNRR, dintr-un total de 16 proiecte aprobate pentru municipiu.

Proiectul a urmărit creșterea eficienței energetice și reducerea consumului de energie primară cu până la 60%, prin implementarea unor soluții moderne și sustenabile.

Principalele lucrări realizate

  • izolare termică a pereților, acoperișului, soclului și plăcii pe sol;
  • montarea de ferestre performante cu geam triplu și grile higroreglabile;
  • modernizarea instalațiilor de încălzire și apă caldă, racordate la sistemul centralizat al orașului;
  • instalarea de panouri solare și fotovoltaice pentru producerea de energie verde;
  • introducerea unui sistem modern de ventilare și climatizare;
  • montarea de sisteme inteligente de umbrire;
  • modernizarea iluminatului prin tehnologie LED și senzori de prezență;
  • amplasarea a două stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice (cu patru puncte de încărcare);
  • lucrări de conformare la cerințele ISU.

Date despre investiție

Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 10,7 milioane lei (fără TVA).

Prin finalizarea acestui proiect, elevii și cadrele didactice beneficiază de o clădire modernă, sigură, eficientă energetic și prietenoasă cu mediul.

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în infrastructura educațională, cu obiectivul de a oferi condiții de învățare la standarde europene și de a contribui la dezvoltarea unui oraș mai verde.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *