Victoria obținută de FC Argeș în fața celor de la CFR Cluj, duminică seara, a reprezentat primul succes stagional pentru piteșteni. Această reușită a consemnat, totodată, două momente importante, dintre care unul este o adevărată premieră. A fost prima victorie obținută de FC Argeș pe terenul echipei din Cluj și, în același timp, primul succes al piteștenilor în fața ardelenilor după o pauză de 20 de ani.
