Cod roșu de caniculă! Temperaturi extreme și risc crescut de incendii

Generale

Pentru intervalul 8 iulie, ora 10:00 – 9 iulie, ora 10:00, autoritățile anunță un nou episod de caniculă severă, cu val de căldură persistent și intens. Temperaturile maxime vor atinge frecvent valori de 38–41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce face ca expunerea îndelungată la soare să fie periculoasă pentru sănătate. Nopțile vor rămâne calde, cu minime de 21–23 de grade, definind o noapte tropicală.

În aceste condiții, populația este sfătuită să evite expunerea directă la soare în orele de vârf, să se hidrateze corespunzător și să poarte haine lejere, deschise la culoare. Se recomandă consumul de fructe și legume proaspete și evitarea efortului fizic intens în aer liber.

Totodată, din cauza uscăciunii accentuate și a temperaturilor ridicate, riscul de incendii este crescut. Cetățenii sunt rugați să nu utilizeze focul deschis în spații cu vegetație uscată sau pe timp de vânt, să nu arunce resturi de țigări în locuri neamenajate și să nu lase obiecte sub presiune (precum brichete sau spray-uri) în autoturisme expuse direct la soare.

Informații suplimentare despre măsurile de protecție în perioadele caniculare pot fi consultate pe platforma națională de pregătire pentru situații de urgență: www.fiipregatit.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *